Hribul cenusiu (Boletus edulis)
Hribii sunt cele mai căutate ciuperci din pădure, iar hribul cenușiu este
probabil cea mai populară și mai apreciată specie de hribi. Sunt bureți mari,
fiind găsite exemplare de până la 2Kg, au o consistență plină și o textură
asemănătoare cărnii fragede, cu un gust ce aduce a miez de nucă.
Carnea hribului cenușiu, spre deosebire de a altor specii de hribi nu își
schimbă culoarea atunci când rupem sau tăiem ciuperca.
Hribul cenușiu crește atât în pădurile de foioase cât și în cele de
conifere, fiind asociat în special cu fagul și mesteacănul și mai puțin cu
stejarul dintre foioase, iar între conifere preferând în special molidul și mai
puțin bradul sau pinul.
Aplicați miceliul din martie până în octombrie. Locul în
care se aplică miceliul ar trebui să fie acoperit de arbori de foioase, de
preferință mesteacăn, cel mai bine când copacii sunt relativ tineri. Se
recomandă utilizarea de substrat cu un conținut ridicat de turbă sau pământ de
pădure.
1. Săpați 3 gauri în jurul trunchiului copacului, de
30-40 cm în diametru și 15 cm adancime. Săpați gaurile la o distanta de minim 0,5m
și maxim 5 m de trunchiul copacului.
2. Umpleți găurile până la jumătate cu substratul
pregătit, apoi puneți miceliul în proporție de 1/3 din pachet pentru fiecare
gaură. Acoperiți cu substrat până la nivelul solului și tasați bine.
3. Udați bine locul, 1 găleată de apă în jurul fiecărei
găuri.
4. Acoperiți cu un strat de frunze, ace, mușchi, crenguțe
etc din pădure.
5. Utilizarea unei soluții de zahăr (10 g la 10 litri de
apă) are un efect bun asupra dezvoltării miceliului.
6. În perioada de rodire, în lipsa precipitațiilor, se
recomandă umezirea periodică a solului.
În condiții favorabile, primele ciuperci pot apărea la
doi sau trei ani de la aplicarea miceliului. Miceliul ar trebui să dea roade
timp de 3-5 ani. Probabilitate de reușită 85% - 87%.
Într-un an, putem colecta de la câteva până la o duzină
de ciuperci sub un singur copac.
Ambalare
Miceliu biologic selectat, sub formă de pulbere 10 g.
Producția de ciuperci este puternic dependentă de vreme și de mulți alți factori. Pentru a crește șansele de reușită, creați condiții cât mai apropiate de cele naturale și aplicați miceliul conform instrucțiunilor. Dacă apar condiții climatice adecvate, putem conta pe rezultate bune într-un timp relativ scurt.
Mai multe
informatii gasiti aici
- Disponibilitate: In Stoc Notice: Undefined variable: test in /home/accesor3/public_html/catalog/view/theme/pav_decor/template/product/product_detail_hitech.tpl on line 52
- 35.00 Lei
Specificatii
Detalii livrare | |
Conditionarea radacinii | Pachet 10gr |