Trandafir floribunda Cluj 2010 RR4 (Rosa )
Trandafirii au o istorie străveche
milenară și plină de culoare. Ei au fost de-a lungul timpului și încă mai sunt
și astăzi simbolul frumuseții, iubirii, războiului și politicii. Se crede că a
fost una din cele mai vechi plante ornamentale de pe Pământ iar, conform unor
dovezi fosile descoperite recent, trandafirul are o vechime în jur de 35
milioane de ani.
Genul Rosa din care trandafirul face
parte, cuprinde aproximativ 150 de specii cultivate și este întâlnit în natură
în stare sălbatică sub denumirea de Rosa canina sau, trandafir sălbatic ori
măceș, cum mai este cunoscut în popor, din care au derivat mai apoi toate
celelalte soiuri de trandafiri.
Acest minunat soi românesc de
trandafir, Cluj 2010, a fost cunoscut și comercializat inițial sub denumirea de
Foc de Tabără și este creat de către domnul Ștefan Wagner în cadrul Stațiunii
Pomicole Cluj.
Prezintă tufe de vigoare mijlocie
(45-80 cm), cu ramuri semi-erecte spinoase, frunziș verde închis și lucios.
Florile sunt învolte, sferice, au petale galbene cu un amestec de roșu -
portocaliu, înflorește în valuri succesive pe parcursul sezoanelor vegetative,
până toamna târziu. În fază incipientă, bobocii floriferi sunt galbeni iar mai
apoi, când aceștia se deschid în flori capătă acea cromie interesantă, în
culori vii de galben cu roșu într-un amestec frumos și armonios ca un foc de
artificii.
Are un parfum dulce plăcut. Excelent
pentru alei și borduri.
- Disponibilitate: In Stoc
- 30.00 Lei
Specificatii
Detalii livrare | |
Conditionarea radacinii | RR4- ghiveci trandafir de 4 litri |