Artar Princeton Gold 200-250 cm 4/6 (Acer platanoides )
Acer platanoides „Princeton Gold” este
un frumos arțar de Norvegia cu frunze aurii, care își păstrează culoarea pe tot
parcursul sezonului. Este un copac cu creștere rapidă, ce se va adapta cu
ușurință oricăror locații în care va fi plantat sau așezat, și va surprinde de fiecare
dată privirile trecătorilor. Ca aspect este un arbore foios și viguros, cu înălțimea
de peste 10 metri la maturitate cu frunze mari, lobate, galben aurii primăvara
și galben verzui la maturitate, cu flori galbene nesemnificative.
Poate fi utilizat ca arbore de
aliniament stradal suportând poluarea, dar și ca element de decor în parcuri și
grădini. Plantat în asociere cu Acer platanoides Drumondii sau cu Acer Royal
Red se obține o paletă de culori superbă. Se poate planta în majoritatea
solurilor umede, bine drenate cu expunere la soare, dar poate tolera la fel de
bine și semi umbră. Este rezistent la secetă, de asemeni are rezistență
ridicată la poluarea urbană, acest fapt făcându-l tot mai apreciat în rândul
peisagiștilor urbani. De preferat să fie plantat în zonele mai ferite de
vânturile foarte puternice. Este rezistent la boli și dăunători, cât și la ger.
- Disponibilitate: In Stoc
- 250.00 Lei
Specificatii
Detalii livrare | |
Conditionarea radacinii | C10- ghiveci 10 litri |